Nu mai vreau „contemporary” – expoziție de pictură
Vernisaj 27 octombrie 2014 / ora 18

Prezintă Petru Bejan și Alexandru Uiuiu #

În deschidere, prezentare de carte
SOCRATE POETUL, de Alexandru Uiuiu
în lectura actorilor Ovidiu Ivan și Cezara Fantu.


<<Nu mai vreau „contemporary”>> este un proiect care nu funcționează după niște reguli precise, ci este mai degrabă o selecție de tablouri, o mărturisire, care nu se bazează pe vreun criteriu riguros. Lucrările care urmează să fie expuse în Galeria Meru sunt realizate în ultimele patru luni când am stat semi-izolat într-o cabană în munți. Subiectul lucrărilor vine din imediata apropiere a peisajului, teme care acum nu mai prezintă un real interes pentru artiști: lumina de pe un deal, un fag noduros, o vacă ce paște, cerbi, căprioare sau broaște. Toate acestea însă, devin semnificative în ochii mei, tocmai prin lipsa lor de sens.

<<Nu mai vreau „contemporary”>> dorește să separe, prin asumarea clară a unui discurs onest, contradicția în termeni cu care m-am confruntat în ultimul timp. Am practicat performarea și post performarea, instalația, intervenția, din dorința clară de a deveni „contemporary”, la școală am învățat indirect că trebuie să fim „ca-n afară”, să facem ce se face acolo și cum se face acolo. Astfel, am pierdut, în opinia mea, tocmai sinceritatea și frumusețea care ne caracterizau și le-am „lepădat” atât de ușor de parcă n-ar fi fost ale noastre.

<<Nu mai vreau „contemporary”>> se construiește ca un protest, o revoltă aparent inutilă, nesemnificativă, o revoltă care neagă un termen pe care multă vreme l-am înteles prost, o furtună-ntr-un pahar cu apă.

<<Nu mai vreau „contemporary”>> pentru că nu am nevoie să fiu așa. Sunt pur și simplu aici și acum, la fel cum nu sunt „mândru că sunt român”… sunt român, fără nici un complex și fără nicio urmă de superioritate.

Îmi doresc ca lucrările să fie privite cu sufletul, privite cu un alt fel de ochi, despovărat de tot ce înseamnă clișeu, o privire din interior spre exterior și invers… Atât.

Eugen Alupopanu
Josenii-Bârgăului, octombrie 2014

########

Născut pe 6 oct 1984 în Josenii-Bârgăului, Bistriţa Năsăud

Studii:
2007- 2009 Master Arte Plastice, Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice Decorative și Design, Iaşi
2003-2007 Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice Decorative și Design, secția pictură, Iași
1999-2003 Liceul de Arte Plastice ”Corneliu Baba”, Bistriţa

####
2008 – Este membru fondator al Revistei de Artă Contemporană PunctePunctPuncte

Expoziţii personale (extras):

2014
”primăvara fără milă” Galeria Rapsodia, Bistrița
2007
„trei” ,Galeria Cupola, Iaşi cu ciclul de lucrări: „generaţia 84”

Expoziţii de grup (extras):

2009
“despre găini, bărbaţi şi alte vietăţi” Galeria Cupola, Iaşi, cu lucrarea: “ar fi trebuit să termin lucrarea dar e vineri și afară plouă”
Lansarea Revistei Puncte Punct Puncte,” Artistul, pentru a trăi ar putea avea nevoie să-și vândă propriile opere”, Libraria-cafeanea Avant Garde , Iași Mocu lucrările: “6,66%”

2008
„corpul global în temlpu” performance, Iulius Mall, Iaşi
„dialog”, Galeriile Lăpuşneanu, Iaşi, cu lucrarea: ”ar fi trebuit să fie fetiţă şi să se numească…”
„cool sau oficial” Galeria Baekero, Iaşi, cu lucrarile:”peisaj politic monocrom” şi „ generalul monocrom”
„ şi noi avem vise”, Galeria Cupola, Iaşi, cu lucrarile: ”ar fi trebuit să fie fetiţă şi să se numească…”şi „şi pantera roz are vise”
„ toate pânzele sus” Castelul Corvineştilor, Hunedoara
cu lucrările: „ peisaj 1”, „ peisaj 2” şi „ peisaj 3”
„ privates habitats” UNAgaleria, Bucureşti cu lucrarile: „ uşa 3” şi „ uşa 2”
„ erotica” Galeria Lăpuşneanu, Iaşi, cu lucrarea: „ desene tehnice pentru artişti sterili”
„escala” Teatrul Dramatic Nae Leondar, Galaţi cu lucrările „ singur” şi „ puşcăriaş”
„ doi unu, poartă-n casă” Galeriile Lăpuşneanu, Iaşi cu lucrarile:”generalul, moartea, peisaj politic”, „ încercare a de camufla ultranaţionalismul” „autoportret” „rumenien drim”, „europien drim”, „comunist drim”,
„mai drim”

2007
„ studentfest” Galeria ARTan, Timişoara
cu lucrarea: „ gest ănadăr speis for america”
„ patru” Galeria Triconc, Iaşi
cu lucrarile: „ scaun românesc” şi „ fără titlu”
„semne” Ceainăria Sage. Iaşi
cu lucrarea: „ generaţia 84” (fragment)
„semne” Centrul Cultural German. Iaşi
cu lucrarea: „„ generaţia 84”
„atelier 35” Galeria Lăpuşneanu, Iaşi
cu lucrarea: „comunist drim”

2006
„expoziţie-n apartament” Galeria Etaj 2, Apartament 2, Iaşi
cu lucrarea: „ dinozauri şi steaguri”
„cinci” Galeria Cupola, Iași cu lucrările: „duios anastasia trecea”, „baia din tătăraţi” „uşă 2”
„jam” Centrul Cultural German. Iaşi
cu lucrarea: „ dinozauri” şi „romanian drim”
„festudis” Casa de Cultura a Studenţilor, Iaşi
cu lucrările: „monstru 1, monstru 2, monstru 3”

2005
„taraşi& friends” Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad
cu lucrarea: „babă”
„identitate” studentfest, Mansarda Facultăţii de Arte Timişoara
cu lucrarea: „identitate. Identitate naţională, circuit închis
„expoziţie cu grupa” galeria ApARTe, Iaşi
cu lucrarea: „ monstru”
„expoziţie cu grupa” Centrul Cultural German, Iaşi
cu lucrarea: „portret”
„festSTUDis” Casa de Cultură a Studenților Iași
cu lucrările, „monstru l”, „monstru ll” și „monstru lll”

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someone