FiN 14

este un proiect fotografic compus din 14 fotografii cu studenți din Finlanda, în spațiul lor personal.
Ideea creării setului mi-a venit după ce am fost invitat în locuințele câtorva colegi. Astfel mi-am dat seama cât suntem de diferiți.
Am simțit un grad mai mare de libertate în exprimarea colegilor mei din Finlanda decât am observat la noi noi, tinerii din Europa de Est.
Au spirit de rebeli inofensivi, își exteriorizează gândirea și personalitatea chiar și prin intermediul apartamentelor în carelocuiesc, fiecare dintre ele fiind unic.Acest lucru mi s-a părut relevant, deoarece în Republica Moldovasau în România apartamentele tinerilor, și nu numai, sunt,în mare parte, la fel. Analizând diferențele aparent banale, dar atât de evidente, am conștientizat unul dintre factorii relevanți de influență.

Finlanda a declarat independența în 1917, Republica Moldova în 1991, România în 1918. Factorul care ne-a marcat, însă, gândirea cred că fost regimul totalitar comunist. Chiar și la aproape un sfert de secol de la destrămarea Uniunii Sovietice ecourile acestuia se resimt în apartamentele europenilor din est, în comportamentul și în modul lor de a gândi. Ne temem să ne exteriorizăm gândurile,
încă umblăm cu frica în spate ca nu cumva să fim urmăriți, prinși și puși la perete.

Finlandezii au fost mai puțin influențați de evenimentele tragice ale secolului XX. Ei n-au râvnit scopuri utopice, au trudit ca să aibă un trai demn de ființa umană. Și au reușit. Astăzi Finlanda este în topul țărilor cu un nivel crescut de trai.

Scopul proiectului este de a arăta și un alt unghi de vedere asupra vieții de student.Bugetul alocat pentru învățământ din partea guvernului finlandez cred că are un cuvânt de spus.

Vlaicu Bunduchi – 20 ani, Republica Moldova # Fotografie
Student anul II la Foto-Video, Universitatea de Arte ”George Enescu”-Iași

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someone