Mirror, Mirror, who am I? # Gabriela Stoica

posted in: Uncategorized | 0

“To be is to be perceived” George Berkeley

În 2008, psihologul italian Giovanni Caputo realizează un studiu fenomenologic de disociere conștientă a identității publicat mai târziu în Jurnalul Perceptual and Motor Skills – “Apparitional experiences of new faces and dissociation of self-identity during mirror gazing” 2010. Experimentul a fost efectuat pe 50 de subiecți care nu au mai participat până atunci la un studiu psihologic. Sub intensitatea slabă a luminii, fiecare participant a fost instruit să-și privească fața constant, pe o durată de 10 minute, în particular ochii, nasul și buzele. În mai puțin de un minut de privit în oglindă, observatorul a început să experimenteze trei tipuri de efecte vizuale, experiențele fiind individuale: deformări ciudate ale feței; și/sau apariția altei fețe în locul propriului chip persoane cunoscute, fețe arhetip, ființe fantastice, monștri; schimbări de intensitate a luminii, schimbări cromatice. Fiecare viziune succesivă a durat câteva secunde, totul revenind la normal.

Psihologul denumește această experiență aparițională: “disociere conștientă a identității” sau o descrie ca pe o “călatorie în subconștient” proiectată dincolo de oglindă. Fenomenul ar putea fi argumentat de asemenea printr-o serie de considerente ce țin de mecanismul de percepere sau sistemul de interpretare, cum ar fi expunerea prelungită la stimuli în câmpul periferic de vedere – dislocarea legăturii multi-senzoriale dintre vizual și reprezentarea corporală; efectul Troxler – o iluzie optică ce afectează percepția vizuală; principiul Gestalt – tendința de a găsi similarități vizuale; iluminarea slabă care poate să inducă auto-hipnoza; modalitatea prin care stocăm informații, imagini și fețe sau proiectarea conținutului inconștient. Disocierea devine conștientă în momentul în care subiectul și-a pierdut propria identitate percepând fețe noi, ca și cum ar fi fost privit de un Celălalt, din interiorul sau din spatele oglinzii, în timp ce pacienții cu diferite boli disociative percep aceste iluzii ca fiind reale sau petrec ore în fața acesteia unde performează “operații cosmetice mentale”.

Studiile despre oglindă arată că după vârsta de trei ani, oamenii sunt complet capabili să identifice imaginea reflectată ca o imagine a sinelui în locul unei alte persoane. În 1951 psihanalistul francez Jaques Lacan descrie identificarea cu duplicatul ca fiind o structură permanentă a subiectivității captivă în propria imagine sau formarea sinelui – “Stadiul oglinzii”. În eseul “The Child’s Relations with Others”, Merleau Ponty scrie despre expunerea unei dimensiuni exterioare a individului și conștientizarea acestuia că există într-un spațiu intersubiectiv. El sugerează că acesta ar fi rolul cel mai important al oglinzii pe lângă simpla identificare cu imaginea proiectată. “Sunt expus și vizibil celorlați. […] Mă confrunt cu apariția pe care o prezint celorlalți. De fapt nu doar că mă percep așa cum ceilalți mă percep, ci de asemenea ca și cum aș fi un altul. Adopt o perspectivă de alienare asupra mea” (Merleau Ponty, 1964). Oglinda facilitează alienarea subiectului în propriul dublaj. Subiectul devine un spectator când iși recunoaște propria imagine, văzându-se pe sine, se percepe ca și când Celălalt l-ar vedea.

Proiectul artistic “Mirror, Mirror, who am I?” propune o serie de experiențe fenomenologice de alienare sau disociere a individului în fața propriei imagini reflectate prin intermediul oglinzii, element care nu produce doar un eveniment sau o piesă de teatru de auto-conștientizare, ci explorează și chestionează limitele subiectului încurajându-l într-un dialog cu el insuși.

Gabriela Stoica
=============

Gabriela Stoica (n. 1988, Ro)

Artist vizual și cercetător în domeniul artelor contemporane, Gabriela Stoica a studiat trei ani de pictură și a terminat în 2012 un master teoretic de Cercetare Interdisciplinară la Universitatea “George Enescu” din Iași cu teza intitulată “Abordări postmoderne ale conceptului de mimesis”. Lucrările sale includ diferite tehnici: pictură, instalație de artă, video și performance. Este interesată de hermeneutica artei, dans contemporan, practici feministe și diferite forme de critică socială.

A expus solo în cadrul proiectelor: “Mimicry” 2013 și “Mirror, Mirror who am I?” 2014 la galeria mică a Institutului Român de Cultură din Veneția și “The voice inside” 2010, la galeria apARTe din Iași.

A participat la expoziții de grup dintre care: “MORPHOS” – Sustainable Empires, în cadrul festivalului internațional ArtExpo 2014, la Palazzo Albrizzi, Veneția; „My0Card” 2011 un proiect participativ în colaborare cu grupul de artă SATELLITE și Laura Partin la Galeria Moldova Mall, Iași; „Erotica” în 2011 și 2014 la Galeriile de artă Dana, Cupola, Tonitza, Moldova Mall, Iași; „Underton” 2011 la Pheonix Cafe, Iași; „CAPITAL PER CAPITA” 2013 în cadrul evenimentului 96oreNonStop la Clubul Creatorilor, Iași; „Architecture per un possibile sviluppo” 2013 la Tomori Pal Főiskola, Budapesta) și colaboratoare la “Locust (Dissonance)” 2013, un proiect participativ de Laura Partin, la galeria mică a Institutului Român de Cultură din Veneția.
În martie 2013 a participt la conferința de studii teoretice „Risvolti veneziani”, în cadrul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția cu proiectul „Spazio nell contesto dell’esperienza artistica. Gianni Colombo, Spazio Elastico”.

In 2011 a publicat în “Regimuri ale esteticii”, Ed. ARTES, Iasi, eseul “Corpul uman. O cercetare în cultura vizuală” și în “Poziții estetice și Manifestari ale Culturii Vizuale”, Ed. ARTES, Iasi, eseul „O critică a gentrificarii arhitecturale”.

gabriela.mstoica@gmail.com , http://www.behance.net/gabrieastoica

——–EN——–


Mirror, Mirror, who am I?
“To be is to be perceived” George Berkeley

In 2008 Italian psychologist Giovanni Caputo develops a phenomenological study of conscious dissociation of identity published later in Perceptual and Motor Skills Journal – “Apparitional experiences of new faces and dissociation of self-identity during mirror gazing” 2010. The experiment involved 50 subjects who have not participated until then in a psychological study. Under a low illumination, each participant was instructed to observe continuously his own face during 10 minutes, in particularly his eyes, nose and lips. In less than a minute of gazing in the mirror, the observer starts to experiment three types of visual effects, the experiences being individual: strange deformations of one’s face; and/or apparition of a new face instead of own, archetype, fantastic beings, animals, monsters; light intensity changes, chromatic changes. Each successive vision lasted for a few seconds, everything coming back to normal.

The psychologist entitles this apparitional experience: “conscious dissociation of self-identity” or describes it as a “journey in the subconscious” projected behind the mirror. The phenomenon could also be explained by a series of considerations of the mechanism of perception or the system of interpretation, such as a long exposure to stimulus in the peripheral field of view – a multi-sensorial dislocation of the connection between visual and corporal representationș; the Troxler effect – an optical illusion which affects visual perception; the Gestalt principle – predisposition to find visual similarities; low illumination which may induce autohypnosis; the way that we store information, images and faces or the projection of the unconscious content. The dissociation becomes aware when the subject loses his identity by perceiving new faces, as if he would be watched by the Other, from the inside or from behind the mirror, while patients with different dissociative disease perceive these illusions as being real or spend many hours performing “mental cosmetic surgeries”.

Studies about the mirror demonstrate that after three years old, the human beings are completely capable to identify specular image as one’s own image instead the image of the other person. In 1951 French psychoanalyst Jaques Lacan describes the process of identification with the counterpart as a permanent structure of subjectivity where the subject is caught and captive in his own image or as the formation of ego – “Mirror stage”. In the essay “The Child’s Relations with Others”, Merleau Ponty writes about an exposure of an exterior dimension of the subject and his awareness about the fact that he exists in an intersubjective space. He suggests that this is the most important function of mirror beside the simple identification with specular image. “I am exposed and visible to others. […] I am confronted with the appearance I present to others. In fact, not only am I seeing myself as others see me, I am also seeing myself as if I was an other. I am adopting an alienating perspective on myself” (Merleau Ponty, 1964).

The art project “Mirror, Mirror, who am I?” proposes a series of phenomenological experiences such as alienation or dissociation of the individual in front of his own image reflected by the mirror, an element which doesn’t produce only an event or a spectacle of self-awareness but explores and interrogates the limits of the subject, encourages him in a dialogue with himself.

Gabriela Stoica

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someone

Leave a Reply